legea prosperitatii

Legea prosperitatii

Nu exista doar o singura lege in Univers care guverneaza tot. Exista multe legi pe mai multe nivele in Universul nostru. Vibratia personala dicteaza ce lege se aplica pentru tine si viata ta, la un moment dat. Aceasta inseamna ca noi nu ne putem astepta ca legi mai inalte sa ne serveasca atunci cand noi nu ne potrivim vibrational cu aceste legi.

Legile Universului sunt supuse versiunii noastre personale a realitatii, care este dictata de gandurile si credintele noastre, care, la randul lor creaza vibratia noastra individuala. Vibratia personala este o energie pe care o emiti, care este ca un magnet pentru lumea din jur.

Toate legile metafizice sunt legi vibrationale si sunt activate prin rezonanta vibrationala. De exemplu, legea karmei poate exista la un nivel inferior dar nu la unul superior. Practica spirituala ne invata legi mai mari, cum ar fi Legea Prosperitatii. Cu toate acestea, atunci cand incercam sa invocam legea prosperitatii, de multe ori cadem rapid, pentru ca noi de fapt rezonam cu legea deficitului.

De exemplu, daca incerci sa gandesti o achizitie, crezand ca esti guvernat de legea prosperitatii, insa nu crezi cu adevarat asta, vibratia activa in campul vibrational va fi una de deficit, astfel ca aceasta este legea pe care o vei invoca. Legea deficitului va predomina deoarece vibratia personala rezoneaza cu aceasta lege.

Da, poti comanda unei legi in vigoare, dar vibratia, care este creata prin gandurile si credintele tale, trebuie sa fie aliniata cu comanda ta. Trebuie sa vibrezi la acelasi nivel ca si comanda ta! Nu poti pacali legea prosperitatii sau depasi legea deficitului doar prin cuvinte sau afirmatii.

Cei mai multi dintre noi asociaza banii cu prosperitatea dar banii sunt pur si simplu un simbol al prosperitatii in lumea noastra fizica. Banii pot masura prosperitatea, dar banii nu sunt si nu vor fi niciodata prosperitatea. Tu nu poti manca, bea sau respira bani. Poate ca exista un deficit atat de mare de bani pentru ca intrinsec stim ca banii nu sunt prosperitatea si continuam sa ii cautam ca si cum ar fi. Noi niciodata nu vom putea avea suficienti bani sa ne simtim prosperi. Cautarea exterioara a prosperitatii este in linie cu deficitul.

De fapt, cautarea exterioara pentru orice este in linie cu deficitul. De fiecare data cand ne dorim ceva, cu scopul de a umple un spatiu gol din vietile noastre, rezonam cu deficitul. Lumea ne hipnotizeaza printr-o dorinta continua pentru ceea ce nu avem, si nu conteaza cat de mult obtinem, pentru ca nu este niciodata de ajuns. Nu este vorba sa nu-ti doresti nimic, si sa-ti traiesti viata in saracie. Este in regula sa vrei lucruri. Problema apare atunci cand incerci sa utilizezi lucruri pentru a umple acel spatiu gol din interior. Aceasta dinamica face ca „dorintele” sa para a fi „nevoi”. Nu poti niciodata sa umpli acest spatiu gol cu ceva extern, astfel incat fiecare dorinta de a achizitiona este aruncata in gaura neagra, facand golul din interior din ce in ce mai mare. Desigur, vei avea intotdeauna tot ce ai nevoie pentru a umple golul din interior – pentru ca singurul lucru care poate umple vreodata spatiul gol esti tu. Ideea este ca mai intai sa fi implinit in interior si apoi poti vedea ce doresti cu adevarat – care are legatura cu prosperitatea. Acesta este primul pas in rezonarea cu legea prosperitatii.


Reglarea nivelului energetic

Al doilea pas pentru a intra in rezonanta cu legea prosperitatii consta in reglarea nivelului energetic. Asta inseamna ca trebuie sa iti cresti frecventa de vibratie.

Daca gandurile sunt adesea negative si te simti adesea doborat, inseamna ca vibratia este scazuta. Legea prosperitatii exista pe un nivel de vibratie mai ridicat – daca esti fericit, pozitiv si energizat, esti pe un nivel de vibratie mai inalt. Legea prosperitatii nu va veni in jos la tine ca sa te cunoasca. Daca doresti ca aceasta lege sa lucreze pentru tine trebuie sa te ridici si sa o intalnesti. Trebuie sa iti ridici nivelul de vibratie pentru a invoca Legea Prosperitatii.

Acest lucru inseamna ca in loc sa alungi implinirea sinelui referitor la orice, te aliniezi cu abundenta Universului care curge prin tine si in jurul tau. Este in tot ceea ce vezi, faci, si experimentezi. Esti centrul acestei abundente. Esti insasi esenta prosperitatii.

Mintea noastra tinde sa se uite catre ceea ce lipseste si acest lucru ne pune in rezonanta cu deficitul, dar tu nu esti mintea. Poti face o alegere constienta de a plasa constiinta in abundenta ce se afla deja in viata ta – chiar acum – in lucruri cum ar fi aerul, apa, natura, iubirea, bunatatea, intelepciunea. Gandindu-te ca ai abundenta aerului care dureaza toata viata si ai iubire nelimitata de oferit, poti face sa te simti incredibil de prosper.
Cand te mentalizezi ca fiind prosper, iti ridici nivelul de vibratie si rezonezi cu legea prosperitatii. Obtii ceea ce dai. Cand dai de pe un nivel de prosperitate, Universul iti da mai multa prosperitate.

In cele din urma legea prosperitatii este legea iubirii. Rezoneaza cu vibratia iubirii si esti infinit de prosper. Acest lucru inseamna viata amoroasa, sa iubesti ceea ce faci, familia, prietenii, cine esti, planeta, Universul. Gaseste ceva si orice sa iubesti. Cu cat iubesti mai mult, cu atat iti cresti nivelul vibrational. Cu cat nivelul vibrational este mai ridicat cu atat mai mult, in mod natural, vei fi in ton cu vibratia prosperitatii, dar sa nu fi surprins daca descoperi ca tot ce ai nevoie este iubirea. Pentru ca iubirea este tot ce ai nevoie oricum.